Psihologia iubirii
Putem prevedea durata unei relatii? Care este evolutia dragostei pasionale? Care sunt raporturile relatiei de dragoste cu cea de prietenie?
Aici afli raspunsul la toate aceste intrebari din perspectiva psihologiei.
Aici afli raspunsul la toate aceste intrebari din perspectiva psihologiei.
duminică, 22 aprilie 2012
Modelul triunghiular al dragostei
R. J. Sternberg (1986) propune o tipologie a dragostei in cuplu care se bazeaza pe trei componente:
Intimitatea (intimacy) – caracterizata prin atasamentul reciproc si trairi asemanatoare ale partenerilor. Intre acestia exista o buna comunicare si cunoastere reciproca, o grija ridicata fata de trairile si nevoile celuilalt. Cei doi parteneri isi impartasesc unul altuia atat experientele afective, cat si bunurile pe care le poseda si fac acest lucru in mod natural si spontan, in numele dragostei care ii leaga.
Pasiunea – caracterizata prin implicarea sentimentala, atractia fizica si relatii intime.
Angajamentul rational (decision – commitment) – bazat pe o serie de factori rationali, luarea unor decizii pe termen lung sau scurt, respectarea hotararilor luate, asumarea unor responsabilitati legate de persoana iubita si de relatia cu aceasta.
Fiecare din cei trei poli ai relatiei (intimitatea, pasiunea si angajamentul rational) se caracterizeaza printr-o anumita intensitate. In plus, intre cei trei poli poate exista sau nu un anumit echilibru.
Spre exemplu, sunt cupluri in care mai puternica este pasiunea si atractia fizica intre cei doi, fara ca ei sa-si faca prea multe planuri de viitor impreuna si fara a-si asuma prea multe responsabilitati.
Asa cum exista cupluri care functioneaza mai mult datorita unor angajamente pe care cei doi le-au luat in comun – cum ar fi casatoria si cresterea copiilor – si in care pasiunea initiala nu mai este atat de puternica.
Psihologia iubirii ( conform analizei lui R. J. Sternberg) noteaza faptul ca stabilitatea unui cuplu si a dragostei depinde in mare masura de intensitatea celor trei poli, dar si de echilibrul dintre acestia.
Exista cupluri echilibrate, dar mai mult sau mai putin intense, asa cum exista si cupluri dezechilibrate, in care unul din poli este mai puternic decat celelalte.
Ce parere ai despre subiectul pus in discutie? Cum ai caracteriza relatia ta de dragoste din perspectiva propusa de psihologia iubirii? Posteaza mai jos comentariul tau.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu